Am contactat personal spitalul pentru a confirma totul, iar medicii mi-au explicat procesul și au subliniat că decizia Islei era absolut importantă.
Când l-am întrebat din nou, a spus: „Pot să-l întâlnesc mai întâi?”
Am mers la un spital din Denver, Colorado, și l-am întâlnit pe Ethan, care era mai mic și mai slab decât mă așteptam, dar politicos și amabil. În câteva minute, Isla și Ethan vorbeau despre benzi desenate ca niște copii normali, iar când a tușit puternic, toți adulții și-au întors privirea.
În drum spre casă, Isla a spus: „E doar un copil, iar asta înrăutățește totul.”
Rezultatele testelor au confirmat compatibilitatea.
I-am repetat că nu datoram nimic nimănui, iar ea a spus: „Nu vreau să o fac pentru el, vreau să o fac pentru mine”.
Ea a explicat: „Dacă nu ajut, mă voi gândi la asta la nesfârșit și nu vreau să devin una dintre ele.”
Procesul de transplant a fost lung și epuizant, dar am fost alături de ea la fiecare pas, asigurându-mă că nimeni nu o presa. Lorraine a încercat să se apropie de Isla și să-i spună: „Tu aparții acestei familii”, dar Isla i-a răspuns calm: „Eu aparțin mamei mele”.
Procedura a decurs bine, iar Isla a înfruntat-o cu o tărie senină, glumind despre mâncarea de la spital și cerând gustări suplimentare după aceea.
Ethan s-a îmbunătățit treptat, iar în acel timp Adrian s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Nu știu cum să-ți mulțumesc”.
I-am spus: „Nu e adevărat”, iar când a încercat să-mi explice trecutul, i-am spus: „Nu erai tânăr, erai egoist”.
Și-a recunoscut greșelile și a spus că în sfârșit a înțeles ce făcusem singur.
