Ușa dormitorului era deschisă.
Tăcere.
„Clara, așteaptă!”
El s-a repezit spre ea.
Prea repede.
A apucat-o de braț exact când ea a început să coboare mătura.
„Lasă-mă să plec!” a strigat Clara, cu vocea frântă și grea de emoție.
Nu a lăsat-o să plece.
„Ascultă-mă, te rog!”
„Să te ascult?! Ce trebuie să te ascult eu?!”
Iпsteпtó a încercat să se desprindă, dar el a ținut-o cu mai multă forță, fără să o rănească, dar fără să cedeze.
„Matthew!”, a strigat el spre cealaltă cameră. „Trezește-te! Acum!”
Uп movimieпto deпtro del cuarto.
Miros de cearșafuri.
O voce sompollištă.
“Ce s-a întâmplat…?”
