Un Gest de Bunătate
Dar Irina a oftat.
— Stați puțin — a spus ea.
A deschis geanta, a scos portofelul și i-a întins o bancnotă de o sută de lei. Apoi, fără să plece, l-a mai privit o dată.
— Sunteți bine? — a întrebat. — Aveți unde dormi?
Întrebarea l-a lovit pe Robert ca un pumn în piept. A dat din cap, evitându-i privirea.
— Nu prea…
Irina s-a uitat în jur, apoi s-a așezat lângă el pe bancă, fără să-i pese de privirile trecătorilor.
— Ascultați-mă — a spus ea mai încet. — La două străzi de aici e o cantină socială. Mâncarea e caldă, oamenii sunt ok. Iar dacă vreți… pot să vă sun pe cineva care ajută cu acte și cazare.
Robert simțea că îi ard ochii. Nu se așteptase la asta. Nu la felul acesta de grijă.
Întrebări și Răspunsuri
— De ce faceți asta? — a întrebat el, cu vocea tremurată.
Irina a zâmbit slab.
— Pentru că am avut și eu un tată care a rămas pe drumuri, o vreme — a spus. — Și pentru că nimeni nu e cerșetor de plăcere.
S-a ridicat, i-a mai lăsat o bancnotă și un bilețel cu un număr de telefon.
— Aveți grijă de dumneavoastră — a spus, apoi a plecat.
Robert a rămas pe bancă, cu mâinile tremurând. Simțea că lumea se învârte în jurul lui. Toate temerile, toate suspiciunile, toate vocile din capul lui se loveau acum de un singur adevăr: Irina nu văzuse un portofel. Văzuse un om.
